Home » Natură » Cea mai mică primată descoperită vreodată are indicii cu privire la evoluţia maimuţelor

Cea mai mică primată descoperită vreodată are indicii cu privire la evoluţia maimuţelor

Cea mai mică primată descoperită vreodată are indicii cu privire la evoluţia maimuţelor
Publicat: 07.11.2018
Un mic molar fosilizat găsit în Dealurile Tugen din Kenya a aparţinut a celei mai mici specii de primată, care făcea parte din suprafamilia Hominoidea, conform unui nou studiu. Specia extinctă, Simiolus minutus, cântărea doar circa 3 kilograme, cât o pisică domestică.

Cel mai probabil, specia a fost o victimă a selecţiei naturale, nefiind capabilă să fie competiţie cu maimuţele colobine care ocupau aceeaşi nişă ecologică acum 12,5 milioane de ani.

James Rossie de la Stonybrook University din New York a găsit dintele în 2004, împreună cu un coleg, Andrew Hill de la Yale University. Descoperirea, care a fost publicată online recent în Journal of Human Evolution, oferă indicii cu privire la un aspect al cursei înarmării dintre Hominoidea şi maimuţe în timpul Miocenului mediu-târziu, acum 6-14 milioane de ani, scrie New York Times.

Înainte de această perioadă, speciile de primate superioare dominau peisajul, depăşind numeric speciile de maimuţe. Dar dintr-o anumită cauză, balanţa s-a înclinat în această fereastră de timp, diversitatea primatelor prăbuşindu-se, iar numărul de specii de maimuţe a explodat. Astăzi există mai mult de 60 de specii de maimuţe colobine, consumatoare avide de frunze în Asia şi Africa.

De asemenea, cel mai evident motiv al restrângerii numărului de specii de primate a fost competiţia. Ecourile de atunci se simt şi astăzi, existând doar 20 de specii de primate superioare (dintre care şi omul), în contrast cu mai mult de 130 de specii de maimuţe.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

30 de lucruri pe care nu le stiai despre maimute

Maimuţele pot articula sunete, dar nu pot fi înţelese. Care este problema?

60% din speciile de primate sunt în pericol de a fi pe cale de dispariţie. Care este principalul vinovat şi cum pot fi salvate

Lemurienii din Madagascar intră în top 25 cele mai periclitate primate (FOTO)

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință au spart cristale antice de sare pentru a dezvălui secretele aerului vechi de 1,4 miliarde de ani
Oamenii de știință au spart cristale antice de sare pentru a dezvălui secretele aerului vechi de 1,4 miliarde de ani
Toxiinfecțiile alimentare sunt mai periculoase decât credem. Cum ne protejăm?
Toxiinfecțiile alimentare sunt mai periculoase decât credem. Cum ne protejăm?
Iată ce anume determină dacă nivelul veniturilor crește sau scade!
Iată ce anume determină dacă nivelul veniturilor crește sau scade!
Ce lichide nu ar trebui să vărsăm niciodată în chiuvetă și de ce?
Ce lichide nu ar trebui să vărsăm niciodată în chiuvetă și de ce?
Metoda scandinavă de dormit: Funcționează sau nu?
Metoda scandinavă de dormit: Funcționează sau nu?
De ce ne simțim mai bine atunci când înjurăm?
De ce ne simțim mai bine atunci când înjurăm?
O companie din Rusia vrea să construiască o stație spațială capabilă să producă gravitație artificială
O companie din Rusia vrea să construiască o stație spațială capabilă să producă gravitație artificială
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit din cauza Bisericii
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit ...
Ce alimente pot face oamenii cei mai fericiți?
Ce alimente pot face oamenii cei mai fericiți?
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?